Între două lumi, cu sufletul întreg, unde se întoarce inima?
Inca locuiesc in strainatate. in Marea Britanie. Si poate tocmai de aceea, dorul e mai clar. Nu de tara in sine, ci de libertatile mici, simple, care ne-au crescut. Libertatea de a merge descult prin iarba, de a urca dealurile fara sa fie interzise, de a merge la bunici fara program, fara supraveghere, fara camere care sa ne urmareasca fiecare pas. Libertatea de a fi copil. Mergeam la bunici si timpul se oprea. Nu conta ce zi era. Mancam mamaliga aburinda, nu pentru ca era o mancare, ci pentru ca era un ritual. Era o adunare. Era pamantul in farfurie, era traditia in aburi, era familia in jurul mesei. Mamaliga nu e doar malai fiert. E o poveste. E o amintire. E o stare. In strainatate, mamaliga e exotica. E ceva „de incercat”. Dar nu are sensul pe care il are pentru noi. Nu are mirosul diminetilor in care bunica o facea in ceaun, si tu te trezeai cu acel parfum de acasa. Cum poti explica asta strainilor? Nu poti. Am plecat. Ca multi altii. Cu visuri, cu dorinta de a reusi, de a scapa ...
