"Nebunia Iubirii"

Dragostea este bucuria celor buni, reflectarea celor intelepti, uimirea celor necredinciosi.
(Platon)

Cand totul este desertaciune, ne rezumam la iubire.

Jur ca am incercat sa inteleg lumea si circuitul ei nebun, dar totul duce in acelasi loc. Sfarseste la fel.

Cele mai mari nebunii sunt, de fapt, aspiratiile intelepte ale celor care muncesc din zori si pana-n noapte pentru a obtine ceva. Acel ceva da o mica satisfactie sufletului, o clipa de „merita”, dupa care se reia totul. Aceeasi goana, acelasi cerc.

Se spune: „fa ce iti place”. Dar nu mereu ce iti place e si bun pentru tine.
Unii fac orice doar ca sa simta ca fac ceva. Altii aleg ceva la intamplare si ajung sa iubeasca acel ceva.
Oricum ar fi, eu tot intreb: de ce?

As putea vorbi ani despre variante. Dar daca sunt sincera, as incepe cu finalul:
NU STIU.

Imi place Socrate. As ciocni un pahar cu el si am vorbi despre orice. Poate ne-am opri zile si nopti in mijlocul la nicaieri, am privi cerul si am fi tacuti cu mii de vorbe.
Si stii de ce imi place? Pentru ca nici el nu stie.

Am vorbi despre teorii. Am pune intrebari. Am descoperi mistere. Si totusi, nu am sti nimic.
Universul e urias, imens – si eu n-am nici o contributie in el.
Nu stiu.

Imi place concluzia lui Solomon:
„Totul este desertaciune.”
Asa si este. Pentru ca nu stiu. Si atunci totul e, cumva, in zadar.

Pana si iubirea adevarata este nebunie fata de intelepciunea lumii. Tot desertaciune.

Pentru ca daca am sti, am cunoaste.
Si daca am cunoaste cu adevarat, am fi atat de umili incat nimic nu ar mai trebui stiut.
Am sti ca stim, tocmai pentru ca nu stim nimic.

Eu, acest nimic din vremurile de acum, de vorba cu voi, cei de demult...
Am explora culmile anilor despre „stiut”.
Am incepe cu „nu stiu” si am termina la fel.
Pentru ca, poate, ce e de stiut e doar de iubit.

Nebunia Iubirii este cea mai mare binecuvantare a Cerurilor.
(Platon)