Între două lumi, cu sufletul întreg, unde se întoarce inima?

Inca locuiesc in strainatate. Si poate tocmai de aceea, dorul e mai clar. Nu de tara in sine, ci de libertatile mici, simple, care ne-au crescut. Libertatea de a merge descult prin iarba, de a urca dealurile fara sa fie interzise, de a merge la bunici fara program, fara supraveghere, fara camere care sa ne urmareasca fiecare pas. Libertatea de a fi copil.
Mergeam la bunici si timpul se oprea. Nu conta ce zi era. Mancam mamaliga aburinda, nu pentru ca era o mancare, ci pentru ca era un ritual. Era o adunare. Era pamantul in farfurie, era traditia in aburi, era familia in jurul mesei. Mamaliga nu e doar malai fiert. E o poveste. E o amintire. E o stare.
In strainatate, mamaliga e exotica. E ceva „de incercat”. Dar nu are sensul pe care il are pentru noi. Nu are mirosul diminetilor in care bunica o facea in ceaun, si tu te trezeai cu acel parfum de acasa.
Am plecat. Ca multi altii. Cu visuri, cu dorinta de a reusi, de a scapa de nedreptati. Si am ajuns in tari unde totul e ordonat, curat, bine pus la punct. Dar si rece. Si controlat. Si delimitat. Am stat in cutii perfecte, dar fara aer. Am trait in cartiere unde nu poti merge pe camp, unde nu poti avea un caine de la vecin, unde nu poti sa te pierzi in padure fara sa fii intrebat ce cauti acolo.
Si totusi, Anglia are frumusetea ei. Cultura fina, arhitectura eleganta, parcuri largi si curate, muzee care iti deschid mintea, linistea ordonata care iti da un sentiment de siguranta. Are peisaje superbe, te invata sa fii politicos, sa respecti spatiul celuilalt, sa traiesti intr-o diversitate de culturi care te provoaca si te imbogateste. Te-a format si pe tine, ca cee ace esti acum. Ai invatat, ai crescut, ai vazut ce se poate si ce nu se poate. Ti-a dat sansa sa iti faci placeri, sa implinesti visuri, sa te bucuri de confort. Iti da sansa sa pleci in vacante oriunde in lume, pentru ca sunt oferte, pentru ca sistemul iti permite.Sa te tina indoctrinat.
Si toate acestea raman in tine. Nu le uiti. Nu le negi. Dar ele nu pot inlocui oamenii si radacinile. Nu pot inlocui glumele care au sens doar in limba ta. Nu pot inlocui privirile care inteleg fara sa explici. Nu pot inlocui cuvintele care te ating pentru ca sunt ale tale.
Romania de atunci nu mai e Romania de acum. Totul a evoluat, si in bine, si in rau. Si tu esti diferit. Totul e diferit. Poate nu te vei mai incadra cum o faceai. Poate nu vei mai fi „de acolo” in sensul vechi. Dar acel sentiment de a nu mai vrea sa pleci trebuie sa-l satisfaci cumva. Sa vezi cum e. Nu pentru totdeauna. Dar macar sa incerci.
Si totusi, cred ca in Romania, daca invatam ce e cu adevarat necesar, putem trai frumos. Nu vorbesc despre scoala. Vorbesc despre viata simpla. Putem construi. Putem alege. Avem pamant. Avem curti. Avem dealuri. Avem paduri. Avem libertatea de a respira.
Astazi, sunt oameni in Romania care viseaza prea mult. Vor oras, vor aproape de oras, vor lux. Dar nu inteleg ca luxul adevarat e libertatea. E casa retrasa, pe langa o padure, langa case vechi, poate chiar darapanate, dar cu pamant. Cu spatiu. Cu cer. Cu liniste.
De ce sa dai bani pe mancare, cand curtea ta e goala? De ce sa cumperi oua, cand poti avea gaini? De ce sa cumperi rosii, cand poti planta? Nu pentru ca e mai ieftin. Ci pentru ca e mai viu. Mai real. Mai al tau.
Si da, traim in prezent. E normal sa vrei o haina frumoasa, sa mergi la mall, sa iesi in oras. Nu trebuie sa fugim de modernitate. Trebuie doar sa o imbratisam cu discernamant. Sa alegem ce ne hraneste, nu ce ne consuma.
In Anglia am vazut cum scoala a esuat. Copiii sunt tinuti ocupati, dar nu formati. Educatia nu mai e despre gandire, ci despre conformare. Despre a bifa. Despre a produce. Multi nu merg la facultate. Cei care o fac sunt adesea copii de imigranti, crescuti cu ideea ca „scoala e salvarea”. Se platesc adulti sa mearga la cursuri, nu pentru ca vor, ci pentru ca sistemul are nevoie sa arate ca functioneaza.
Si mai presus de toate, in Romania nu esti singur. Oamenii nu sunt perfecti, dar sunt de-ai tai. Cu bune si rele. Cu glume care au sens. Cu priviri care inteleg. Cu cuvinte care te ating. Orice cuvant, orice consoana, orice expresie, e de-a ta. E parte din tine. E parte din locul care te-a crescut.
Si da, cand te vei intoarce, poate nu te vei mai regasi in totalitate. Pentru ca ai evoluat. Ai crescut. Ai vazut altceva. Ai invatat. Poate nu te mai incadrezi in tiparele vechi. Poate nu mai esti „de acolo” in sensul in care erai. Dar e ok. E ok sa incerci. Daca sufletul iti spune sa revii, asculta-l.
Pentru ca durerile inimii nu ti le vor lua pastilele. Nici confortul. Nici salariul mare. Ci incercarile de a-l impaca. De a-l asculta. De a-l duce acolo unde se simte acasa.
Nu vorbesc despre perfectiune. Vorbesc despre curaj. Despre radacini. Despre libertatea de a alege. Despre Romania, nu ca tara, ci ca loc unde sensul prinde viata.
Si eu sunt ca tine... ma gandesc, analizez, si ma doare. E greu ce vrei sa faci, sa renunti la trairile de aici pentru a construi unele noi, acolo, in tara care te-a format. Sa incerci sa imbini noul cu esenta ta de om. O fi usor? Poate nu. Dar durerea din tine... nu merita un raspuns?
Pentru ca timpul nu asteapta. Nici pe tine, nici pe cei de acasa. Poate ai familie in tara, dar nu te vor astepta. Nu pentru ca nu te iubesc, ci pentru ca viata merge inainte. Ai vazut fire de par alb care nu erau acolo ultima data? Riduri noi... trairi noi... sau poate lipsa lor completa. Pentru ca oamenii se schimba. Locurile se schimba. Si tu te schimbi.
Nu e asa ca ne gandim mai mult la timp? La ce pierdem? La ce nu mai putem recupera? Oare se merita, sa pierdem familia, oamenii nostri?
Nu sunt ganduri usoare. Nu sunt decizii simple. Dar sunt reale. Si poate, tocmai de aceea, merita sa le ascultam. Sa le privim in fata. Sa ne intrebam: ce ii spunem inimii cand doare? Ce ii oferim in schimbul visurilor care nu se vor mai implini?
Poate nu vei ramane. Poate nu vei regasi tot ce ai lasat. Dar poate vei regasi ceva mai important: o parte din tine care a tacut prea mult timp.