Intre lume si crestinism

 "A fi" e expresia intiparita si zbuciumata de pe fetele noastre. Fiecare se coafeaza, curata, dichiseste pentru a arata ceea ce este- o existenta importanta, unica, adevarata, esentiala?! 
Privesc la lume si gasesc ceva ce imi place. Imi plac traditiile, expresiile, locurile, existenta lumii. 
Imi sunt dragii oamenii care sunt unici si care reusesc din nimic sa construiasca ceva frumos. Admir pe cei care gasesc putere in durere si alearga spre fericire. Ascult cu drag pe cei care merg dincolo de "normal" si dezbat informatii -gandesc. Mai sunt si acei oameni blanzi si placuti la vorba cu care nu te-ai mai satura sa porti conversatii simple dar profunde. M-as opri din drumul meu la casa oamenilor saraci dar care poarta virtutea ca o coroana. Nu as spune nu, celor ce se multumesc cu putin si il fac pretios. Imi este tare drag sa vad oameni, locuri si obiceiuri, cand totul pleaca de la un Adevar. 
In tot acest timp nu as vrea sa stiu pe omul care "le stie pe toate". Nu vreau sa intalnesc omul care alearga sa fie placut, sa aiba casa plina, sa culeaga, sa fie acceptat, inteles, iubit, admirat. Mai este si acel om care se vrea a fi ce nu este- falsitate este in vorba lui. Uneori este greu de cunoscut, acel om caruia ii plac lucrurile lumii- pentru a se simti parte din ea.  As fugi cat de tare pot de omul "religios" pentru ca la el inima e ascunsa si traieste dupa reguli neintelese, urmeaza invataturile stangace ale inceputului sau. 

In lume il pot vedea pe Dumnezeu iar in crestinism vad lume. Nu gasesc Adevarul pentru "a fi" nici in lume nici in crestinism.
Cat de dragi imi sunt oamenii, lumea, crestinii- dar sunt limitati. 
Si cu lumea si cu crestinii trebuie sa fii ca ei. Oamenii au principii ce aduc judecata.
Sunt obiceiuri atat de placute dar care se transforma in legi pentru a aduce judecata. Mai sunt si cei care vor sa urmeze "adevarul" dar care nu vor sa il cunoasca, se opresc la interpretari - si de acolo incep si ei judecata. 
Poate de aia Dumnezeu a zis ca lucrurile nebunesti pentru lume, reprezinta de fapt intelepciune. Il cred. Il cred si cand spune ca cei "adevarati" sunt putini,  o turmita mica. 
Isus i-a iubit pe toti carora le-a vorbit si vizitat, dar cei ce au ales sa gaseasca Adevarul in splendoarea lui, erau cei marginalizati de societate si biserica.  Au fost pacatosi, bolnavi si dusmani cei care s-au aruncat in bratele iubirii devarate si nu au fost prinsi de limite si reguli. 
Iubirea in sine e nebunie pentru cei ce nu o cunosc. 
"Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca sa fie mantuita prin El" (Ioan 3:17). 
Caut inca pe acei oameni simpli si smeriti, putini la numar. Dar mai stiu ca pe David, Dumnezeu l-a luat din camp, cand era cu oiile,un simplu cioban. Dumnezeu i-a vazut inima care era sincera. Desi in drumul sau David a facut greseli mari, Dumnezeu l-a numit om dupa Inima Sa. Nu intotdeauna trebuie sa fie "mai multi". Un imparat va aprecia mai mult pe un slujitor sincer si de incredere decat intreaga sa armata. 
In zilele de pe urma va fi ca in zilele lu Sodoma si Gomora, pe atunci un singur om a capatat trecere in fata lui Dumnezeu.  Daca suntem in zilele din urma sau ne apropiem, ce ar trebui sa facem, unde ar trebui sa fim?

Dumnezeu nu mi-a dat limite in cautari ce au la baza iubirea. 

"Este important ca in viata mea sa ma apropii tot mai mult de acest mare mister, Iisus din Nazaret, pentru a ma gasi pe mine insumi si a ma putea intelege pe mine insumi."  Kierkegaard