Cu tine raman mai departe!

Imi doresc sa iti scriu despre framantarile si frustarile sufletului, am atatea de spus.
E un sentiment ciudat amestecat cu vina si dispret care se transforma in iubire, dorinta, fericire?! E ceva normal, adevarat, real? Nu stiu exact unde sa ma opresc si unde sa incep o noua fila. Poate ar trebui sa ma opresc si sa privesc doar inainte. Iti jur ca am incercat de multe ori, dar mereu m-am trezit in toiul noptii, pierdut undeva in spatiu si timp. Cum e posibil ca un "da" sa fie "nu", sau un "nu" sa fie "da", in acelasi timp? Totul existant ca definit de spatiu, timp si adevar.
" Tu stii? Ai fost acolo?
Sunt doar eu sau esti si tu?
Stii si tu despre esec?
Stii si tu despre renuntari?
Ai simtit trecutul care s-a terminat gresit si care totusi a adus un prezent perfect dar cu fire de amaraciune? "
Fericirea are doua cai si pe oricare ai alege sa mergi, tot mai privesti inapoi sau la cealalta cale. Dar nu vrei sa renunti. Neutru, asta e o lupta. A fi neutru. Acceptarea cere cateva zile pentru a regasi iar drumul.
Da, se intampla, uneori.
Se intampla si tot ce inconjoara are o prezenta a lucrurilor lasate in trecut si cu un simt al prezentului din viitor. E o lupta in alege ce e bine. Lupta in sine nu e pentru bine, ci pentru a intelege cum de este normala sau daca este. Apoi, se opreste sau uita.
Timpul iar isi incepe calatoria pe drumul cu sens.
Stiu ca ai inteles. As scrie pana maine, caci sunt multe,  asa cum am spus,  dar tu stii. E doar un alt moment la care trebuie sa renunt.
Cu tine raman mai departe.