Cu tine raman mai departe!

"Cu tine raman mai departe"

Imi doresc sa iti scriu despre framantarile si frustrarile sufletului, am atatea de spus.

E un sentiment ciudat, amestecat cu vina si dispret, care se transforma in iubire, dorinta, fericire?!
E ceva normal, adevarat, real?
Nu stiu exact unde sa ma opresc si unde sa incep o noua fila.
Poate ca ar trebui sa ma opresc si sa privesc doar inainte.

Iti jur ca am incercat de multe ori. Dar mereu m-am trezit in toiul noptii, pierdut undeva in spatiu si timp.

Cum e posibil ca un „da” sa fie „nu” si un „nu” sa fie „da”, in acelasi timp?
Totul pare ca exista doar definit de spatiu, timp si adevar.

Tu stii?
Ai fost acolo?
Sunt doar eu sau esti si tu?
Stii si tu despre esec?
Stii si tu despre renuntari?
Ai simtit vreodata trecutul care s-a terminat gresit si care totusi a adus un prezent aproape perfect, dar cu fire de amaraciune?

Fericirea are doua cai.
Si pe oricare ai alege sa mergi, tot mai privesti inapoi. Sau la cealalta cale.
Dar nu vrei sa renunti.
Neutru – asta e o lupta. A fi neutru.

Acceptarea cere cateva zile de tacere si intoarcere spre tine, ca sa regasesti drumul.
Da, se intampla. Uneori.

Se intampla si tot ce te inconjoara poarta cu sine urmele lucrurilor lasate in trecut, dar si un simt ciudat al prezentului venit din viitor.

E o lupta sa alegi ce e bine. Dar adevarul e ca lupta nu e pentru bine, ci pentru a intelege daca tot ce simti e normal. Sau doar trecator.

Si poate, la un moment dat, lupta se opreste.
Sau uiti.

Timpul iar isi incepe calatoria pe drumul cu sens.
Nu stiu daca e sensul bun. Dar e un sens.

Stiu ca ai inteles.
As scrie pana maine, fiindca sunt multe, asa cum ti-am spus...
Dar tu stii.

E doar un alt moment la care trebuie sa renunt.

Cu tine raman mai departe.