Om sau maimuță? O întrebare absurdă

Zilele trecute am citit o poezie interesantă pe un blog – bucurblog.wordpress.com – în care o maimuță se arăta profund jignită de faptul că există oameni care susțin ideea că provenim din maimuțe.
Și sincer... o înțeleg.

În acea poezie, maimuța vorbea despre familie, despre loialitate, despre conducerea lor echilibrată, despre lupta pentru bunăstare. Toate acestea contrastează dureros cu ceea ce vedem adesea la oameni – principii răsturnate, valori pierdute și o lipsă aproape totală de sens în alegerile zilnice.

De fapt, chiar am mai scris cândva despre această comparație ciudată între om și maimuță.
Celor care cred cu tărie că ne tragem din maimuțe... le-am spus simplu: „Ești o maimuță.”
Nu în sens jignitor, ci doar pentru că – dacă asta alegi să crezi despre tine – atunci probabil așa te și vezi.

Dar vine întrebarea firească:
Dacă o parte din maimuțe au devenit oameni, atunci de ce există încă maimuțe? Și mai ales, de ce nicio maimuță din prezent nu evoluează în vreun fel uman?

Mi se pare absurd să ne ancorăm în idei care vor să demoleze tot ce înseamnă spiritualitate, creație și scop divin.
Oricât de mult ar încerca omul modern să demonstreze științific că nu are nimic de-a face cu Dumnezeu și că totul s-a întâmplat „din întâmplare”, tot acolo ajungem: la un vid de răspunsuri clare și la mii de alte întrebări.

Mă întreb uneori de ce savanții nu își concentrează eforturile pe ceva esențial: tratamente pentru bolile incurabile, soluții pentru mediu, echilibru economic...
De ce atâta preocupare pentru „de unde venim” când mulți nici nu știu încotro se duc?

Nu aș plăti niciodată un om de știință să cerceteze ce „rude” am avea în junglă, dar aș investi oricând în soluții pentru oamenii care mor de foame, de cancer sau trăiesc în sărăcie.
Avem nevoi reale, imediate, nu filozofii care ne lasă cu gânduri și zero rezultate.

Și totuși... uitându-mă la oameni și la sistemele pe care le-au creat – un haos legislativ, o educație înghesuită în tipare depășite, o societate a aparențelor – îmi vine să spun un adevăr dureros:

Sistemul maimuțelor pare mai corect, mai echilibrat și mai moral decât cel al nostru.

Poate e trist. Poate e ironic.
Dar e real.

Între un om și o maimuță... uneori ajungi să apreciezi mai mult valorile maimuței.

Comentarii

  1. astea sunt discutii care pot dura la infinit si tot nu se gaseste un raspuns care sa multumeasca pe toata lumea.
    eu am acceptat si ideea pe care o sustine biblia, conform careia Dumnezeu a creat omul dupa chipul si asemanarea lui, dar in acelasi timp am acceptat si descoperirile stiintice.
    dar in acelasi timp, si daca este perfect adevarat si ne tragem din maimute, maimutele au ramas la fel, dar omul s-a schimbat pentru ca lumea cica a evoluat in bine, doar omul a evoluat in rau.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi de link,si sa sti ca este un blog la care ma uit in fiecare zi chiar daca nu comentez mereu.In acest articol ai scris exact ce ma interesa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu e chiar asa cum spui tu... de exemplu determinand de unde ne tragem, cu ce specii avem un ADN asemanator putem face pe acele specii teste pentru medicamentele noi inainte de a trece la testele pe oameni... uite doar un exemplu practic. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu avem cum sa credem si in Dumnezeu si an altceva...cand crezi in altceva...Dumnezeu nu mai intra in discutie...

    Bucur cu drag si merci,
    Bogdan nu o sa descoperim niciodata un adevar asa...iar legat de experimente pentru medicamente...nu sunt impotriva...desi la multe boli solutia este in natura...nu in caini....

    ideea era ca lucrand la radio am citit despre multe descoperiri a acestor oameni de stiinta ...tampite...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare