Am fost nimic si am ajuns totul!( povestire) .. Cum dragostea adevarata schimba o viata plina de durere...

M-am trezit goala...iar alaturi de mine un corp strain care dorea sa ma protejeze...
imi era frig si atingerile moi, calde oferite de acel munte de carne din fata mea ma completau...imi ofereau protectie...
era greu sa ne intelegem insa uneori durerea imi era inlocuita de confort...
in timp am inceput sa apreciez acel corp care ma conecta cu el... si am inceput sa-i zic mama...
Mama a avut grija alaturi de un alt corp numit tata... sa inteleg lumea...ceea ce era in jurul meu ... dar aveam intrebari...si uneori primeam raspunsuri care ma faceau sa descopar alte lucruri umitoare...
Am inceput sa cresc...sa iau forma mamei si a tatalui...sa devin asemeni lor... am invatat gesturi...comportamente...defecte si calitati... mi-am asumat o parte din ei ...viata lor ...modul lor de-a exista.
uneori m-am expus lumii si m-am schimbat putin...cand in bine ...cand in rau ...
Am inceput sa primesc educatie ... pentru asta m-au trimis alaturi de cei asemeni mie... la scoala...unde cei mari trebuiau sa ne invete doar ce este bine...
Acolo am descoperit ca cei ca mine ..."copiii" erau diferiti...poate din cauza parintilor lor...insa cu ei ma intelegeam mai bine decat oricine...de ei ma simteam mai aproape la gusturi si placeri... pe ei chiar ii acceptam ca diferiti ...caci nu era vina lor... si ei au fost la fel de nestiutori ca mine intr-o zi...
Alaturi de acei copii am invatat lucruri noi...am invatat ca si eu pot avea puncte de vedere pe care trebuie sa le sustin...ca trebuie sa imi fac viata mea... sa devin un necunoscut placut pentru cineva intr-o zi... am invatat ca exista rautate...cruzime...vointa dar si impliniri de vise...
Am inceput sa inteleg rolul parintilor mei si am inceput sa vad cu ce au gresit fata de mine si ce au facut bine... am invatat sa iau decizii si chiar sa pun etichete...
La sfarsitul acelor ani stiam ca am lumea la picioare...ca stiu tot ce trebuie sa stiu pentru viata...
Am inceput sa simt sentimente mult mai placute decat fata de parintii mei...am inceput sa ma indragostesc si sa doresc sa am si eu pe cineva langa mine... sa pot avea ceea ce aveau parintii mei ...familie...familie cu principii pe care le-am trait si eu sau care vreau sa le adopt...diferite...
Am vazut ca mecanismul sentimentelor ciudate exista la toti...si am inceput cu adevarat cautarea...cautarea unei persoane cu care sa ma potrivesc...caci eram atat de diferiti...trebuia sa gasesc pe cineva cu care sa pot convetui...
Am inceput sa iubesc ...si atunci am inceput sa vad perfectiune in persoana iubita...
Am inceput si o casnicie...care dupa cateva luni a devenit dificila... perfectiunea nu era chiar perfectiune...
Atunci a trebuit sa aleg... sa termin sau sa continui luptand...
Am ales partea cea mai usoara...am renuntat si am pornit sa caut alta perfectiune... si de atunci am tot sperat... am gasit...m-am inselat...
Am realizat ca pot da si eu viata unei fiinte la fel de mici ca mine ...in trecut... insa aceasta bucurie a fost umbrita de certuri...
De atunci durerea era sora cu bucuria...
Intr-o zi parintii mei au murit ...accident de masina...am plans mult... siguratatea ma inconjura...am inceput sa regret ca nu i-am mai vizitat de mult... m-a durut tare...as fi vrut ca viata sa fi fost altfel... as fi vrut sa-i mai revad ...dar acum erau pamant.
Singurele mele bucurii erau cand imi cumparam cate ceva...cand copii mei reuseau si cand vedeam ceva frumos...
Ma mandream cat de mult puteam cu ce aveam bun...caci doar asta imi aducea bucuria...
Partenerul de viata nu mai era acel om perfect de la inceput... de fapt era unul din toti cei cu care ma culcasem ...insa cu el avusesem copii si am stat sub acelasi acoperis...si credeam ca ceilalti erau mult mai buni decat el...nu stiam de ce il alesem tocmai pe el...poate pentru ca vedeam ca toti trebuie sa fie cu cineva... asa ca am ramas si eu cu cineva...sa nu fiu singura si sa rada lumea de mine...
Imbatraneam pe zi ce trecea si parca zambetul imi era din ce in ce mai putin atarnat de gura...ma simteam atat de pustiita...tanjeam atat de mult dupa tinerete... sau dupa moarte...acel loc intunecos si umed din fundul pamantului...
ma enervau toti...si imi placea sa-i barfesc pe multi... prea increzuti erau...si prea multe aveau ... eram sigura ca doar se prefac...erau nesimtiti...
Insa...
Intr-o zi o masina opri in fata portii mele... avea pana...
In masina erau o femeie,un barbat si... o fetita...copilul lor...
Credeam ca am ce povesti vecinilor asa ca m-am bagat in vorba cu ei... dar un fulger ma trazni in inima... erau atat de diferiti de ceilalti oameni...aveau un zambet cald... si parca erau inconjurati cu o aura de lumina...erau atat de linistiti...
Ma miram cum de nu erau nervosi ca au facut pana ...asa ca am inceput eu sa le zic vreo doua..."masinile astea nu sunt bune de nimic...se strica cand ti-e lumea mai draga..."...Ei se uitara uimiti la mine si zise " e in regula... orice lucru se mai strica... insa noua ne este de mare folos masina...avem tot ce ne trebuie sa o reparam ...nu ne facem griji pentru nimic...".
Ma gandeam ca sunt nebuni...insa simteam cum intre mine si ei era o bariera...o bariera greu de trecut...chiar daca ei erau atat de binevoitori...
Fetitei i se facu sete ... ma gandii sa o invit sa-i dau sa bea niste sirop...poate aflu mai multe de la ea despre familia ei...sa ma pot mandri cu o noua informatie vecinilor ...stiam ca, copii sunt slobozi de gura... insa nu ma gandii ca viata mea se va schimba si ca ceea ce voi obtine e cu totul altceva decat la ce ma gandisem eu...o barfa buna.
Cand ii puneam sirop ... fetita... imi spuse ca o cheama Estera si vrea sa ma intrebe ceva... si am zis..."intreaba-ma"...
"De ce sunteti asa de trista si aveti atat de multe riduri urate?"
Razand i-am spus " Pentru ca sunt batrana...toti oamenii batrani sunt asa... si la batranete nu mai ai nici o bucurie...astepti afurisita aia de moartea..."
Estera se uita uimita la mine si zise dand din cap " Sa stiti ca nu este adevarat... batranetea este frumoasa si ai bucurii in fiecare zi".
Razand ii zic "Cine ti-a zis minciuna asta?"
"Nu este o minciuna, bunica mea este la fel de batranica ca dumneavoastra insa este foarte vesela...si mereu cand ma duc la ea imi arata cate ceva nou ...de care ne bucuram amandoua...si impreuna iesim in fiecare zi la plimbare si mereu e tot mai frumos... si ne bucuram atat de mult de flori...copaci...pasarele... si este atat de fericita...simt ca pluteste...iar ridurile ei au curbe frumoase...zambitoare.... Si sa stiti ca imi zice si de moarte, ca o sa moara intr-o zi , insa doar corpul ei batran...ea va trai mereu cu sufletul ei si va fi frumoasa...si intr-o zi o sa fim cu totii cu ea... iar atunci ne vom putea plimba peste gradini minunate... si in jurul nostru va disparea toata mizeria...de acea nu cred ca moartea este afurisita... cred ca este un loc mult mai frumos decat aici...un loc unde bunica mea ma va astepta sa vin cu mama si tata...sa ne bucuram in fiecare clipa...caci aici nu ne vedem in fiecare zi...dar acolo vom fi mereu impreuna...si sa stiti ca bunica mea este foarte frumoasa... uneori o vad ca un inger din povestile pe care mi le spune. "
Ametita ...cazui jos pe un scaun...bunica inger?frumoasa?vesela?bucuroasa?in fiecare zi e mai frumos? despre ce vorbeste fetita asta? ce povesti ii spune bunica ei de o vede ca un inger?? viata aste e aiurea tare.
"Esti sigura ca bunica ta e asa cum spui tu?"
"Da, bineinteles, bunica seamana foarte mult cu mama si tatal meu...si ei sunt la fel de veseli si fericiti..."
Imi amintii cand i-am vazut pe parintii acestei fetite ca ceva ma socase...erau atat de diferiti... asemenea unor... ingeri!!!???dar cum e sposibil?? si eu am fost tanara...insa ma enervam din orice, nu eram draguta in cazuri dificile, nu am auzit niciodata povesti cu ingeri, nu mi s-a spus niciodata ca fiecare zi e diferita si frumoasa... nu mi s-a spus sa ma bucur de orice...de natura de pasari...si cu siguranta ca nici eu nu am zis copiilor mei... si ce sa mai zic de caldura din jurul celor doi parinti... in jurul meu si a sotului meu nu a fost niciodata asa ceva...as fi stiut , nu ?
" Auzi Estera, tu iti iubesti mult parintii?"
"Foarte mult... sunt cei mai speciali pentru mine... ma invata atat de multe lucruri frumoase.. ma fac mereu fericita...si in fiecare zi sunt inconjurata de lucruri frumoase...iar daca sunt trista ei ma fac sa rad si ma fac sa vad din orice ceva frumos si bun .."
"Curios"...eu mereu am simtit ca nu prea ma inteleg cu parintii mei...ca ei sunt cu ale lor, eu cu ale mele, ca trebuie sa imi fac singura viata...
"Auzi da tie ti-au zis ca in lumea asta sunt oameni rai si ca trebuie sa te feresti de ei iar uneori sa fii mai desteapta ca ei si ca nu totul este frumos nu ?"
"Nu, ei niciodata nu mi-au zis asta...ei mi-au zis ca sunt oameni rai...dar ca eu nu trebuie sa ma feresc de ei ... si nici sa fiu ca ei...ci trebuie sa fiu mereu buna caci ei nu imi pot face rau ...iar eu trebuie sa fiu la fel cu toti oamenii" .
"Pai oamenii iti pot face rau...ei nu te apreciaza mereu...trebuie sa te protejezi"
"Sa stiti ca nu este asa... parintii mei mi-au zis ca pe mine ma protejeaza Dumnezeu...si ca pasatorul meu Isus are grija de mine... iar eu simt asta mereu...iar la sufletul meu nu poate sa ajunga nimeni ca este in mana lui Isus...si El mi-l pastreaza pana cand voi fi langa El...unde va fi si bunica ...ca si bunica are sufletul in grija lui Isus... sa il pastreze curat pentru Dumnezeu"
Surprinsa ii zic "Isus?sufletul tau e la El ???
"Da...intr-o zi m-am suparat pe o fetita ca mi-a furat papusa si nu mai doream sa vorbesc cu ea...iar mama cu tata mi-au spus ca nu trebuie sa fiu suparata pe ea...caci Isus nu primeste la el sufletele suparate ci doar cele bune si vesele...iar eu daca raman suparata pe acea fetita nu o sa mai fiu protejata de Isus...si am inceput sa plang...caci doream ca Isus sa aiba grija de mine, asa cum a avut de bunica si de parintii mei. Atunci mama mi-a zis ca nu trebuie sa plang trebuie doar sa nu mai fiu suparata ... ca Isus imi intelege supararea...dar nu accepta sa raman suparata. Si pe urma m-am pus in genunchi si L-am rugat pe Isus sa imi tina sufletul si sa nu-i mai dea drumul niciodata...iar acum ma supar foarte rar...aproape deloc...si sa stiti ca e foarte bine...Acum sunt si mai fericita ca sufletul meu este la Isus caci orice este atat de frumos...iar parintii mei spun mereu ca sunt o fericire mare pentru ei dar mai ales pentru Dumnezeu."
Uimita, muta ... am privit in sus si ma intrebam...Poate Isus, Dumnezeu sa faca asa ceva??? sa protejeze? sa ajute? sa iubeasca atat incat sa inteleaga si sa ierte??? sa ma faca asa cum este bunica fetitei acesteia?
Atunci imi amintii fiecare greutate din viata mea cum a fost indreptata...cand nici nu ma asteptam... Acel ceva care facea posibil acel lucru sa fi fost Dumnezeu ???
Sa fi fost Cel care ma putea face si pe mine la fel de fericita ca familia acestei fetite?? Imi amintii cand am nascut primul copil... ce emotii am avut si cat de fericta am fost ... cand m-am casatorit cat radiam de fericire... si nu puteam explica acele sentimente...
sa fi fost mereu Dumnezeu ???
La Biserica spunea ca Dumnezeu a facut casnicia si a dat ca femeia sa nasca copiii...asta inseamna ca Dumnezeu mi-a daruit acele momente...si poate toata viata mea era altfel daca incercam sa vad acel ceva bun din orice??? Poate viata mea era altfel daca il primeam si eu pe Isus sa imi pastreze sufletul...sa aiba grija de mine??
Toate aceste dureri nu ar mai fi existat si acum aratam si eu ca bunica fetitei...acum eram fericita si asteptam sa fiu langa Isus nu in pamant...
Dumnezeu exista cu adevarat...Isus exista...trebuia sa-i dau sufletul in grija...trebuia sa il am pe Dumnezeu de partea mea... nu as mai fi suferit atat... as fi simtit bucuria... acum as fi FERICITAAA...cat de departe m-am simtit in ultimii ani de "fericire"...
Plangeam... plangeam... sufeream... cat pierdusem...cat de usor putea fi totul..
Estera ma privi cu ochii ei mari si veni sa ma imbratiseze...
"Nu plange, Isus vrea sa aiba grija si de sufletul tau, Isus vrea sa aiba grija si de tine caci te iubeste la fel cum ma iubeste si pe mine."
"Cum ma poate iubi cum te iubeste pe tine fetito... cand tu esti atat de mica fata de mine si esti in mana Lui...iar eu am atat de multe pacate si am trait atatia ani fara El?cum?
"Pentru El e foarte simplu...el a fost omorat si chinuit din dragoste pentru noi... la El nu este niciodata prea tarziu...caci iubirea Lui este mai mare decat orice...mai ales fata de niste pacate pentru care a murit si niste ani care nu inseamna nimic fata de vesnicia ce ne-o ofera langa el. Mama mi-a zis intr-o zi o povestire despre o oita ratacita: povestea spunea ca o oita plecase departe de turma si ca pastorul cand a vazut a lasat toate oitele si a pleca sa caute oita ratacita. Si asa pastorul a gasit-o si a salvat-o caci era in primejdie, dupa care a adus-o langa celelate oite si s-a bucurat tare mult ca a adus-o inapoi.Tot asa sa stiti ca si Isus ne gaseste pe fiecare, caci mama mi-a zis ca suntem rataciti aici pe pamant si ca Isus ne cauta mereu sa ne duca la "turma" lui, pentru a avea grija de noi".
"Asa este spusei printre lacrimi...eu sunt o oaie ratacita...si am ratacit atat de mult insa prin tine Isus, pastorul nostru m-a gasit...M-A GASITTT!"
"Ce mult ma bucur ca spuneti asta, acum ca ati realizat ca Isus va asteapta trebuie sa va intoarceti la Isus si sa vreti sa fie si pastorul dumneavoastra".
"Si eu ma bucur! Oh Isuse, Dumnezeu meu cel Bun, te rog vino in inima mea si ai grija de sufletul meu, te rog primeste-ma in Sanul Tau si ai grija de mine pana voi fi langa tine! Te rog sa ma calauzesti prin zilele care mi-au ramas si sa ma ajuti sa merg pe calea Ta. Iarta-ma te rog pentru neascultarea mea, pentru ratacirea mea, pentru pacatele mele si arata-mi frumusetea Ta, minunile Tale, calea Ta plina de vesnicie si lumina cu care iti inconjori Tu turma!Invata-ma sa fiu cum iti place Tie, invata-ma sa ma bucur de viata si departeaza-ma de tot intunericul din viata mea. Oh bunule Dumnezeu in numele scump al lui Isus care a murit pentru pacatele mele ma rog, Amin!"
Cu mana Esterei in mana mea am iesit la strada, acolo unde parintii ei tocmai terminase de reparat masina. Eram o alta persoana...atat de rapid totul prinse sens. Estera spuse fericita ca m-am intors la Isus si ca de azi sunt in grija Lui. S-au bucurat atat de mult cand au auzist aceasta veste grozava si eu i-am invitat sa vina mereu pe la mine. Cand au plecat mi-au lasat si Cuvantul lui Dumnezeu pentru mine, adica Biblia, carte ce o iubesc atat de mult.
Acum sunt foarte batrana insa sunt atat de tanara si atat de pregatita sa fiu langa Isus. Deatunci am fost mereu la Biserica si ammulti prieteni crestini incat fiecare zi e sarbatoare pentru mine si casa e plina de copii, parintii lor ii lasa la mine cateodata sa le zic povesti din Biblie si sa le fac prajituri. Sotul meu acum este cel mai special pentru mine...iar pe opii mei ii invat despre calea Lui Dumnezeu si sfaturile mele pentru ei sunt mereu din Biblie...acolo am raspuns la orice problema si lucru.
Casa mea e plina de zambete iar Isus ma pazeste in tot ceasul. Trecutul meu e departe... nu pot ajunge la el si nici nu imi doresc... caci viata mea e minunata iar fiecare zi e o binecuvantare...alaturi de Dumnezeu ziua nu are ore... iar anul nu are zile... totul este pentru ziua in care voi fi alaturi de bunica Esterei, familia mea si multi alti oameni dragi langa Isus in imparatia lui Dumnezeu, Slavit sa fie El!

Amin!

ps: Am scris aceasta povestire fiind inspirata de Dumnezeu si prezenta Lui invietile noastre! Binecuvantat fie El!