SAMBURELE DULCE DIN DOR...

Mi-a fost atât de dor de tine

Cu unghiile vinete am sfâșiat aerul rece al dimineții și am deschis ochii.
Alături, un trup mă chema înapoi spre începuturi —
spre stelele curate ale cerului neatins
de praful lunii și de liniștea adâncă a mării fără margini,
unde vântul purta gustul sărat al sărutului.

Fără să vreau, am pornit prin rătăciri.
Glasuri vechi mă chemau aproape de trecut,
atingând în mine bucăți ce reveneau la viață
în rare momente de luciditate.
Cu buzele, sfărâmam urme de apă,
iar ochii mi se ardeau de tăria amintirilor.
Era un timp trăit… care renăștea.

Apoi, o lacrimă rece a căzut pe brațul lui.
L-am privit —
era amuzant, cu un fes cu moț,
cu fața aceea pe care au poposit odată buzele mele,
uscate de visul cald al nopții și de răceala zorilor.
Am zâmbit.
Un fior de frig, de neliniște, mi-a străbătut pielea.
Era bine acolo — n-aș fi vrut să mai plec.

În mrejele visării aș fi vrut să rămân,
să ne ridicăm peste grădini pline de soare,
unde trupurile noastre ar fi strălucit,
udând cărările veștede ale dorului.
Dar știam…
alte chipuri se vor bucura de desăvârșirea noastră,
până la punctul acela culminant
unde mă tem să ajung.
Acolo, pe altarul poveștii scrise în etern,
se va rupe firul timpului nostru —
un timp niciodată construit pe deplin.

Ca într-o pânză de păianjen
aș fi vrut să învelesc acel colț cu noi
și să rămânem acolo, pierduți,
consumați de propria iubire.
Dar mai este timp… pentru noi, cu noi, în noi.

Gustul cojilor de mandarine mi s-a lipit de buze
și de brațul lui.
Lacrimile curgeau fără să întrebe de ce.
Era bine… și totuși durea.
Un sfârșit n-ar fi fost binevenit.

N-am înțeles de ce am adormit în acel sentiment ciudat,
plină de încredere.
Dar m-am trezit liniștită.
Am întins mâna spre perna goală
și am strâns în brațe mirosul lui.
Simțeam lipsa lui ca pe o rană tăcută.

Chemările de atunci s-au stins.
Le-am lăsat în îmbrățișări fierbinți,
în dorințe ascunse, în trăiri mistuite de pasiune.
În tăcerea nopții, șoptesc în undele vântului: dor.

Mă închid în mine
și încep să iubesc zilele ce vin —
zile în care voi fi din nou plină de el.
Pleoapele coboară încet,
proiectând imagini calde:
e acolo, lângă mine.
Mă las moale în așternutul dorinței lui,
mă regăsesc în chemările care devin… noi.

Mi-a fost atât de dor de tine.