de undeva din Dristor prin 27 .

priveam uimita la casele de pe 1 mai , acolo unde odata se scriau povesti de viata, si se traia viata epocii .
azi ma confundam cu raceala fumului si sticlelor goale amestecate de acel aer a timpului de demult.
cat de imbacsit era aerul acum si cat de prospetime simteam in chemarile de atunci, trasurile de odinioara, fustele si palariile femeiilor purtate cu atata eleganta.
un magazin de tzoale a'la "paris" imi reveni in minte , prezentari de moda... nimic nu avea farmecul redat de maiestria cu care femeiile pe acele strazi purtau hainele.
desi mai aveam ceva pana la unirii , destinatia finala, am coborat, am simtit nevoia sa vibrez in pulsul anilor de atunci,
cate povesti au perettii acelor case ...!... ii atingeam cu varful degetelor si imi dadeau mangaierea strazilor si a birjarilor care alergau nebuni sa duca coconasii si cucoanele la diferite baluri.
privirea atintita catre linia de tramvai si taxiuri, masinile ultimul racnet care decolau in fata mea ... insa o mana a timpului ma tragea mai mult spre acele case nu foarte luxoase dar pline de povesti, povesti ce ma faceau sa simt acele vremuri "bunico zimi o poveste sa pot adormi", acel sentiment placut de care nu te mai saturi.
amestecata in istorie am simtit nevoia unei picaturi de apa, in geanta insa gasi un fular, desi cald afara, l-am luat in mana si il tineam strans. pluteam pe strazile acelea pline de galagie si ma simteam paralel cu ambele lumi contopite de casele si magazinele din colturile strazilor.
in capatul unei strazi necunoscute ma oprii si privii inapoi ... am lasat ani ... obiecte ... fiinte toate acolo...unde istoria se scrie ... pe acele strazi pe care in timpul revolutiei au murit oameni, copii fugeau sa se ascunda de furia multimii ... acele strazi care odata erau in plina glorie si care acum sunt un vechi cimintir unde isi aleana tristetile vietii cativa oameni.
desi plini de durere si zambete peretii acelor vechi cladiri pastreaza parfumul tineretii .... a vietii vesnice ...
probabil ca nici o vopsea nu va sterge istoria cum nici un vant nu sterge frigul pe care il simteam ... in acea alura a noptii.
nu am fost acolo atunci insa simteam ca fac parte din peisaj ...
durerea resimtita in taria palmei a acelui fular strans... mi-a amintit de mine ... era frig ... era seara ... si urma un drum lung ... spre alta istorie ... am pus fularul la gat si am plecat ... fularul imi oferi o alta poveste ... legat de mine nu prin port ci prin persoana ...
ce istorie poate scrie acest obiect purtat cu agale pe strazile din Bucuresti si prin cearsafuri noaptea tarziu ???
intr-o zi ma voi opri, batrana ... pe strada asta ... aici avea sa inceapa ...
una din povestile mele resimtita odata tarziu cu aceiasi plimbare ...