Incotro?

 Aștept cu nerăbdare ziua în care vom pleca din țară.

Până atunci, mai avem câteva opriri de făcut – o vizită la ambasadă, o plimbare scurtă prin Vaslui, un popas la bunici… și apoi, în sfârșit, aeroportul.
Se apropie un nou început.

Vara asta a fost una minunată. Ne-am plimbat, ne-am bucurat, am vizitat locuri frumoase și am adunat momente prețioase. Slava Domnului, zilele au fost senine, nu doar în cer, ci și în suflet.

Astăzi, în timp ce priveam oamenii pe stradă, am simțit un gol greu de descris. Nu în mine – ci în ei.
Poate exagerez, dar mi se păreau goi, lipsiți de esență.
Doar niște corpuri mișcându-se în tăcere, ascunse sub haine, masti, griji, automatisme. Fără direcție, fără scop, fără lumină.

E trist să vezi oameni care merg prin viață doar pentru că nu au altceva de făcut.
Care nu mai văd frumusețea lucrurilor simple.
Care și-au pierdut curajul de a încerca, de a greși, de a lupta, de a reuși.

Viața e plină de comori.
Dacă nu ți-a ieșit ceva, încearcă altceva. Dacă nu e ușa potrivită, caută alta.
E normal să ai eșecuri. E sănătos să cazi. Dar e vital să te ridici. Să vrei mai mult.
Fiecare dintre noi are un dar. O chemare. O direcție.
Nu suntem toți la fel, dar toți putem fi fericiți cu ceea ce avem, dacă învățăm să prețuim și să folosim ce ni s-a dat.

Nu pot accepta ideea de a trăi "la pământ", de a spune "nu am încotro".
Avem încotro.
Avem creier, avem voință, avem libertate, avem pe Dumnezeu.
Nu ne-a creat nimeni să vegetăm, ci să clădim.
Nu să visăm degeaba, ci să împlinim visuri prin muncă, credință și perseverență.

E trist să vezi cum unii cred că doar hainele de firmă și un trai confortabil îi definesc ca oameni.
Dar chipurile lor, mersul lor, ochii lor – toate strigă un gol apăsător: "Nu știu cine sunt, nu știu unde mă duc."

Un om cu un scop este un om viu.
Un om în acțiune, un om care iradiază esență, sens, motivație.

Esența vieții nu e în somn, nu e în lenevie, nu e în nepăsare.
E în mișcare. E în construcție. E în luptă.
Atunci când stai, vin asupra ta toate lucrurile grele – tristețea, invidia, bârfa, disperarea.

De aceea, aleg să merg.
Aleg să caut.
Aleg să fac.

Nu trebuie neapărat să faci ceva mare în România. Dar trebuie să faci ceva – undeva.
Să construiești. Să crești. Să dai sens.

Eu mă bucur acum.
Mă bucur de prezent și de ce am.
Dar și mai mult, mă bucur de ceea ce va urma – pentru că am credință. Pentru că vreau. Pentru că pot.
Și pentru că știu că nu sunt niciodată singură.

Dumnezeu este cu mine.
El mă ține. El mă ridică.
El e mereu acolo – și asta e tot ce contează.