Casa si gradina mea!

Am lasat pe cineva drag mie ,in foarte multe sensuri, sa locuiasca in casa mea. I'am pus la dispozitie o gradina imensa cu tot felul de flori si forme in ea. I'am dat haine, mancare, acces la toate medicamentele si toate metodele de tratament. I'am oferit pana si pe cineva alaturi, prieteni si vizitatori. Am integrat aceasta persoana in viata de zi cu zi. Insa cel mai frumos dar din partea mea a fost sa ma pun mereu la dispozitia sa.

La inceput a fost socat nu stia ce se intampla, ulterior a inceput sa se bucure de tot. A dat petreceri, s-a folosit de tot ce i-am pus la dispozitie. Uneori vazand ca duce lipsa i-am adus fara sa ceara. Imi petreceam timp, cheltuiam resurse si ma bucuram de bucuria celui bucuros.

Insa cel mai mult ma doare ca intr-o zi am vrut sa vin la cina si m-a refuzat, avea alti invitati.

Am plecat trist, as fi vrut sa ma bucur cu el.

Am asteptat o alta zi si am fost din nou la acel om, dorind sa iau masa cu el insa sa ii aduc si alte vesti bune, voiam sa ii ofer mai mult. Insa am plecat din nou trist, acum avea probleme si era prea ocupat.

Am incercat de foarte multe ori sa il vizitez, sa il mai ajut, sa ii arat ca ii sunt alaturi incontinuare insa mereu a zis nu. Mereu aceleasi probleme: nu are timp, are altceva de facut, o lasam pe mai tarziu, nu am nevoie de tine, eu pot sa fac, trebuie sa plec cu familia, trebuie sa plec in vacanta, trebuie sa merg la un eveniment, trist, tragic :depinde.etc.

Acum il plang caci nu mai este.

Ma doare ca nu stiu unde este, si nu il mai pot ajuta. Ajutorul meu era pentru aici."

Asta este una din intamplarile in care Dumnezeu ofera, incearca si plange, iar omul primeste, refuza si ramane egoist.

Acest pamant este al nostru, pentru noi creat. Pe noi ne sperie distanta insa oriunde am fi Dumnezeu ne viziteaza si vrea sa ia masa cu noi. Nu pentru ca vrea sa afle ci pentru ca vrea sa ne bucuram si sa plangem cu El, sa Il lasam sa ne ajute.

El nu are mereu daruri de bogatie pentru noi insa mereu ne ofera ceva mult mai placut si necesar vietii, iubire si pace.

El stie mereu ce avem nevoie caci vede si stie tot, dar noi ne ingrijoram, tanjim dupa placeri lumesti si lucruri lumesti, "normale" si uitam ca suntem nimic. Tot ce misca totul in noi este sufletul care trudeste dupa lume si uita de pace. Uitam, inebuniti de noi insine, sa pretuim motorul vietii noastre: sufletul, parte din Dumnezeu. Iar daca este parte din Dumnezeu atunci placerea lui cea mai mare acolo este, in Dumnezeu.

Nu ne oprim macar o clipa sa vedem cat din ce ne dorim e ptr suflet si cat pentru "normal, lumesc".

Dumnezeu ne-a dat o casa, trupul nostru, ne-a dat o gradina, tot ce ne inconjoara.

Incearca sa simti cum sufletul tanjeste dupa iubirea lui Dumnezeu, acea iubire nepretuita si neconditionata si o sa vezi un gol sau o dorinta.

Maine e posibil sa nu mai vina Domnul la usa ta, nu pentru ca El nu mai vrea ci pentru ca tu ai ales alti invitati, care te bucura acum insa dincolo nu stii ce va fi. Maine mori si Domnul nepoftit insa ravnit si implinit in altii cu fericire , spune ca mergi in raul cel mai mare. Opreste-te si lasa-l sa ia masa cu tine.Intinde o masa in cinstea Lui si bucurate de ce ti-a dat, MERITA! Iar El acolo este nu uita!

Dumnezeu vine, bate la usa, dar nu intra neinvitat, caci te respecta foarte mult.

Tu ce respect ii arati pentru tot ce esti? Caci esti .........nu?

Casa si gradina turpului tau e de la El si El asteapta sa fii desavarsit!