Cui ne inchinam?

Cui ne închinăm cu adevărat?

Citind Marcu 9:4-8, unde Isus se arată împreună cu Moise și Ilie, am rămas cu o întrebare pe care mulți dintre noi o evităm: Cui ne închinăm cu adevărat? Petru, aflat în fața unei minuni nemaivăzute, a vrut să facă un loc pentru Isus, Moise și Ilie. A vrut să rămână acolo, să facă trei colibe, dar el nu știa ce să spună din cauza fricii și a spaimelor care îl cuprinseseră. Și totuși, o voce din cer le spune: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, de El să ascultați!” (Marcu 9:7)

Așadar, întrebarea este: Pe cine cinstim noi astăzi? Pe Isus, care este Fiul lui Dumnezeu, sau pe alți „sfinți”, care, deși au trăit vieți remarcabile, tot au fost oameni păcătoși? Oare nu am ajuns să confundăm închinarea la Dumnezeu cu închinarea la oameni? Este adevărat că Petru s-a lepădat de Isus de trei ori înainte de răstignire. Totuși, azi, noi facem biserici în cinstea unor oameni care, deși au trăit aproape de Dumnezeu, nu sunt Dumnezei. Oare nu am căzut în capcana închinării la oameni, la sfinți, în loc să ne închinăm cu adevărat Celui care merită?

Unde în Biblie ni se spune să cinstim sfinții și să ne rugăm lor? Unde ni se spune că acești oameni, oricât de apropiați de Dumnezeu ar fi fost, ar accepta închinarea noastră? Ilie și Ioan Botezătorul nu ar fi acceptat închinare de la noi, pentru că ei știau că toată gloria și închinarea trebuie să fie doar pentru Isus. Dumnezeu este un „Dumnezeu gelos”, ne spune Biblia, și ne cere să ne închinăm doar Lui. Dar ce facem noi? Ne plecăm capul în fața icoanelor, ne rugăm la oameni care au murit și uităm să-L căutăm pe Cel Viu.

Este un paradox: avem un Dumnezeu care ne cheamă să-L căutăm, să-I dăm viața noastră, dar noi ne risipim închinarea pe lucruri trecătoare, pe idoli efemeri. Și totuși, ne plângem că nu avem răspunsuri la rugăciunile noastre, când, de fapt, ne bazăm pe oameni, pe lucruri care sunt pământești și neîmplinite. Dacă un soț sau o soție ne-ar înșela, am mai iubi acea persoană? Desigur că nu! Și totuși, cerem de la Dumnezeu să ne răspundă, în timp ce ne închinăm la orice altceva, dar nu Lui.

Am ajuns să credem că Biblia este prea grea, că nu o înțelegem, dar oare nu putem încerca, măcar pentru Dumnezeu, să o înțelegem? Dacă măcar o dată, două sau trei încercăm, El va vedea și ne va ajuta să înțelegem, să-L cunoaștem. El ne cheamă: „Căută-Mă, și Eu mă voi arăta ție. Vino la Mine, pentru că sunt aici, pentru tine.”

Dar cât de mult suntem dispuși să căutăm? De ce nu căutăm să-L cunoaștem pe Dumnezeu la fel de mult cum căutăm informații despre sănătate, modă sau alte lucruri care ne sunt temporare? De ce nu ne dedicăm atenția totală Celui care ne poate oferi viață veșnică, adevărată, perfectă? De ce nu ne străduim să auzim chemarea Lui?

Ca părinți, ne dăm toată silința să creștem copiii, dar oare nu este Tatal nostru ceresc, care ne poate învăța cum să facem acest lucru, mai important decât orice altceva? Cum să ne ajute Dumnezeu când noi ne închinăm la tot ce este efemer, când ne punem încrederea în oameni și nu în El?

Este o întrebare grea, dar este o întrebare care merită răspuns. Ce facem noi pentru Dumnezeu, care a dat totul pentru noi? Îl iubim noi cu adevărat sau ne risipim viața pe lucruri trecătoare, pe iluzii și promisiuni false? Dumnezeu a suferit pentru noi, L-a dat pe Isus să moară pentru păcatele noastre, iar noi, ce facem pentru El? Căutăm să-I răspundem chemării? Sau rămânem indiferenți?

Tot ce facem în această lume este în zadar dacă nu-L iubim pe El. Dacă nu ne dăm viața în mâinile Lui, dacă nu Lăsăm pe Isus să fie ghidul nostru, totul este fără sens. Numai Dumnezeu este Acela care poate da sens vieților noastre și ne poate învăța cum să trăim pentru veșnicie. Îi dăm noi viața noastră Lui, căci El este singurul care merită închinare și încredere? Sau ne risipim închinarea pe tot ce e trecător?

Dacă vrem cu adevărat să simțim iubirea și protecția Lui, trebuie să-L căutăm din toată inima și să-I dăm Lui întreaga noastră încredere. Numai așa vom găsi pace, împlinire și un loc în veșnicie.