in doi

Afară era frig. Ploaia batea marunt in ferestrele unei cabanute ascunse in inima padurii. Un fir de fum negru se ridica dintr-un burlan ruginit, iar raul de langa casuta murmura in ritmul vantului – un loc viu, neatins de om, un colt de lume in care timpul parea oprit. De dupa fereastra prafuita se vedeau doi tineri. Stateau jos, pe un covor vechi, in fata unei sobe care palpaia cu pofta, imprastiind lumini galbene pe chipurile lor. Cu cat te apropiai, imaginea devenea mai clara – caldura, linistea, iubirea din incapere se simteau pana si prin sticla rece. Camaruta aceea mica stralucea, pentru ca era plina de viata si dragoste. – Toti imi spuneau ca nu vom fi impreuna, dar n-am crezut pe nimeni, spuse ea incet. Eram fericita pentru ca simteam acelasi lucru din partea ta – multa iubire. Au fost nopti in care ma gandeam ce vom face daca intr-o zi ne vom desparti, daca voi fi nevoita sa iubesc pe altcineva... Ma durea doar gandul asta. Acum stiu ca nu voi mai putea privi pe nimeni asa cum te privesc pe tine. In tine ma pierd. In tine imi gasesc lacasul. Baiatul o mangaia pe par si o privea adanc, ca si cum timpul se topise in ochii ei. Fata incepu sa planga usor – lacrimile ei erau ca niste cristale care straluceau in lumina focului, ca aurul topit in palma luminii. – Am strabatut lumea si o voi strabate mereu, spuse el bland. Pentru ca am nevoie de tine – de sufletul tau, de ochii tai, de glasul tau, de mainile tale care imi dau siguranta. Imi era frica sa nu dispara magia asta, sa nu o piarda timpul... Dar acum stiu – va fi eterna. Focul prinse viata, lemnele trosnira de placere si incaperea parea sa respire odata cu ei. Ea zambea printre lacrimi. – Nu vreau sa ma gandesc la viitor, spuse. Sunt fericita acum. Ma simt in siguranta langa tine... si te iubesc. Mainile lor se cautau in tacere, ca doua rugaciuni rostite in acelasi timp. In jurul lor, lumea disparea. Nu mai exista ani, oameni, timp. Doar ei si iubirea lor. – Nu vreau altceva decat sa te am langa mine, oriunde, oricum... Lumea noastra e iubirea pe care o simtim. Nimic mai mult. Noaptea a acoperit cerul, iar lumina lunii s-a amestecat cu lumina focului. Prin fereastra se vedeau doi tineri care isi iubeau destinele. Pentru ei timpul se oprise pentru totdeauna. Anii treceau pe langa ei, dar mainile lor batrane nu simteau ridurile. Iubirea lor ardea mai departe – peste focul stins, peste ploi, peste vanturile lumii.