Întoarcerea acasă – O pildă despre dragoste și Dumnezeu

„Mai lăsați-mă în pace! Știu exact ce vreau să fac cu viața mea. Nu e nevoie să mă bateți la cap cu prostiile voastre. Nu vedeți că toți râd de cuvintele voastre? Ce contează că sunteți fericiți, dacă nu sunteți respectați? Eu vreau altceva – vreau să fiu important, să am tot ce-mi trebuie, și o să vedeți voi atunci cât de fericit voi fi!” Discuția a continuat ore întregi, dar fără niciun rezultat. În cele din urmă, tânărul și-a părăsit familia, rușinat de simplitatea lor și hotărât să-și croiască singur drumul. Anii au trecut, iar el a ajuns faimos, bogat, respectat. Toată lumea îl aprecia – pentru inteligența lui, pentru imaginea impecabilă de om bun și generos. Dar în inima lui era un gol uriaș. Soția îl părăsise, prietenii îl trădaseră, iar familia… n-o mai văzuse din acea seară rece de iarnă în care își luase viața în propriile mâini. Avea tot ce și-ar fi putut dori cineva – succes, bani, admirație – dar se trezea singur, mânca singur, trăia singur. Iar tăcerea din jurul lui devenise o povară. Încercând să umple golul, și-a căutat compania în oameni străini, femei frumoase, petreceri, distracții... dar totul era deșert. Golul creștea în loc să se stingă. Până într-o zi, când a primit o scrisoare. „Dragul nostru, ne bucurăm mult pentru succesul tău și te iubim foarte mult. Mereu am fost cu sufletul lângă tine și ne-am rugat pentru tine. Ușa casei noastre e mereu deschisă. Te așteptăm acasă, atunci când vei putea. Nu ne-am mai văzut de mult, dar ești mereu în inimile noastre. Te iubim, Mama și Tata. PS: Camera ta e așa cum ai lăsat-o, iar foaia galbenă cu visurile tale stă încă pe birou.” Nu-i venea să creadă. Îl iubeau? După ce i-a renegat? Se rugau pentru el? A râs. „Ce oameni ciudați, încuiați, niște țărani!” Dar în adâncul sufletului, ceva îl strângea. Câteva zile mai târziu, scrisoarea încă îi revenea în minte. La un dineu, prietenii lui vorbeau despre familiile lor – ciudate, imperfecte, dar pline de iubire. Toți spuneau același lucru: „Familia este refugiul meu.” El n-a putut zice nimic. N-avea niciun refugiu. Nicio iubire. Nicio casă. În noaptea aceea a plâns pentru prima dată după mulți ani. Timpul a trecut și, la nunta celui mai bun prieten, a auzit ceva ce i-a schimbat inima: „Am jurat cândva că nu voi mai iubi. Dar acum, în fața lui Dumnezeu, recunosc că m-am înșelat. Iubirea adevărată este un legământ, nu o emoție. Ea există doar acolo unde Dumnezeu unește două suflete. Promit să-mi iubesc soția necondiționat, să fiu ajutorul ei potrivit, așa cum Hristos și-a iubit Biserica.” Apoi mireasa a spus: „Îl iubesc nu pentru ceea ce este, ci pentru ceea ce reprezintă în viața mea: omul cu care voi merge de mână spre Dumnezeu. Promit să fiu ajutorul lui potrivit, în orice clipă, și să-l iubesc cu o inimă mereu reînnoită de Isus.” Cuvintele acelea i-au zguduit sufletul. El nu avusese niciodată un astfel de legământ – nici cu soția, nici cu Dumnezeu. Și atunci i-au revenit în minte părinții lui. Cum se sprijineau mereu unul pe altul, cum mama lui zâmbea chiar și în lipsuri, cum tatăl ei o mângâia cu drag. „Oare Dumnezeu a făcut asta?” se întrebă. În drum spre casă, și-a făcut o promisiune: „Voi merge acasă. Dacă părinții mei sunt la fel de fericiți ca altădată, atunci vreau și eu să-L cunosc pe Dumnezeu. Vreau să fiu fericit. Vreau o familie. Ce am de pierdut?” Când a ajuns, și-a văzut tatăl ajutând-o pe mama să întindă rufe la soare. Amândoi cântau o melodie creștină, iar când s-au oprit, s-au luat de mână și s-au rugat: „Doamne, mulțumim pentru fiul nostru, mulțumim pentru pace, mulțumim pentru Isus!” Atunci a izbucnit în lacrimi și a strigat: „Mamă! Tată! M-am întors acasă!” Iar părinții, cu lacrimi în ochi, au spus: „Mulțumim, Doamne, că ne-ai ascultat rugăciunile!” Au urmat ani plini de bucurie. Foaia galbenă cu planurile vechi a fost ruptă chiar de el. Astăzi, acel tânăr scrie cărți despre Dumnezeu și despre dragostea adevărată. Și-a întemeiat o familie binecuvântată și dăruiește tot ce are celor în nevoie. Pentru că a înțeles, în sfârșit, că dragostea vine din Dumnezeu, și că fără El, niciun succes nu are sens. La Dumnezeu niciodată nu e prea târziu. El dă fericire când nu te aștepți, vindecă suflete și învață adevărata iubire. Caută-L și Îl vei găsi. Oricât de departe ai fi plecat, Dumnezeu are mereu ușa deschisă. Și acolo, în brațele Lui, este adevărata casă.