Ce as fi fara tine?

Nu imi amintesc nimic desi aveam ochii deschisi...
priveam la iubitul meu...stiam ca e al meu dar nu-mi aminteam nimic despre el...cum ne-am cunoscut sau ce am trait pana acum...
Nu imi aminteam persoanele importante din viata mea insa le vedeam doar chipul si stiam sa zic cum le cheama...dar ce am traiit cu ele nu stiam...
Nu stiam unde sunt...ce caut acolo...Ma repetam si il incurajam pe Marian (iubitul meu scump) sa se linisteasca...
Medicilor de pe ambulanta le zambeam si le repatam ca "stiu ca voi fi bine"...
Marian imi spusese sa nu uit de Dumnezeu...cine era Dumnezeu? ce legatura am avut cu El ? nu stiam...dar totul din mine s-a indreptat spre el "Dumnezeule...ajuta-ma sa-mi amintesc...fa-ma bine...te rog"
Am ajuns la spital am vrut sa merg pe picioare desi ameteam si ma durea capul tare+mana stanga...dar am fost pusa intr-un scaun cu rotile si mi s-a pus ceva sa imi tina gatul drept...
Un medic m-a dus la urgenta si trebuia sa astep...
"Doamne te rog ajuta-ma sa-mi amintesc viata mea...
Atunci viata mea mi-a trecut prin fata...mi-am amintit tot...de ce eram in Bucuresti, cu cine eram, ce zi era a doua zi(o zi importanta pentru noi...trebuia sa fiu perfecta pentru analize )iar eu simteam ca-mi explodeaza capul...mana ma durea...eram la Urgenta in spitalul Floreasca Buc...
A venit Mari...ma tinea imbratisata... au urmat intrebari...a venit politia sa ma intrebe...si sa afle detalii despre cel ce mi-a facut asta (un om cu scuter care livra pizza si sa nu inconjoare a luat-o prin parc cu viteza mare...-lucru ce l-am aflat mai tarziu)...
Au urmat radiografii la cap si mana si SLAVA DOMNULUI nu aveam nimc...cum?? la viteza aia..trantita de ciment sa nu am nimic...decat un cucui destul de urat si mare care va durea ceva timp si o umflatura pe mana care va trece cam intr-o saptamana cu ajutorul ghetii si bandajului...insa repet CINEVA M-A TINUT IN BRATE...CINEVA MA IUBESTE...ACELA E DUMNEZEUL NOSTRU...ce m-as fi facut fara El???poate as fi patit ceea ce au patit multi altii in asemenea cazuri..
Azi am fost oki si am obtinut aviz la analize...desi aseara nu stiam cine sunt...
Nu imi aduc aminte cum m-am ridicat de jos...cum am mers ajutata de Mari pana la banca...nu imi amintesc cand a venit salvarea si cum am mers singura pana la salvare, nu imi amintesc cum era in ambulanta si drumul pana la spital...nici cum era intrarea la spital...Astea toate desi eu aveam ochii deschisi si cica vorbeam...da..nu...
Acum pot sa zic ca am niste pete pe memorie caci desi paream constienta eu nu eram...acum pot sa zic ca stiu ce inseamna ca ochii mei sa vada asemenei unui televizor care da imaginea peste cap...
Acum ii multumesc lui Dumnezeu ca ma pot bucura de viata incontinuare si ca l-am iertat pe cel care a facut astea...
L-am iertat cu totii..nici pe mana politiei nu l-am dat...iar el a realizat ca pentru 20 de roni in plus nu se merita sa risti viata altora dar si viata propie.
Daca alergam dupa bani ajungem si mai rau...facem rau.
In acest moment sunt acasa...cu durere la cap si la mana...dar nu-i nimic...va trece...insa nu m-as mai desparti de Mari nici o clipa...si nici el nu va mai pleca de langa mine ..nici pana la un cos de gunoi sa arunce ceva...caci unul fara altul suntem vulnerabili...
si...
cand voi auzi un sunet de motor in spatele meu (fie de masina sau altceva) voi tresari si voi fugi la mare distanta de strada si de locul unde se circula...si voi tresari la fiecare zgomot ce pare sa vina spre mine..
Ce as fi facut fara tine Doamne? Mai eram eu bine? Imi mai aminteam? Mai eram acum bine? Mai putea acel om sa primeasca iertare dupa o astfel de fapta?
Multumesc Doamne Isuse ca esti Domnul Meu!