Imposibilul a devenit posibil!

Săptămâna trecută a fost un timp de binecuvântare. Cu iubitul meu, Marian, și fratele lui, am plecat la Vaslui. Planul nostru era simplu: să vizităm bunicii și familia verișoarei mele. Dar, în același timp, știam că aveam o altă misiune importantă: să mă întâlnesc din nou cu ai mei, după o pauză de un an și opt luni.

Timpul trecutese greu, iar distanța dintre mine și părinți era una dureroasă. Tata era supărat pe mine dintr-o mandrie imposibil de depășit și, din această cauză, mă rănea cu cuvintele sale. Mama, deși mai vorbea cu mine din când în când, se lăsa influențată de furia lui, iar relația noastră devenise tot mai fragilă. Cu toate astea, iubirea mea pentru ei nu dispăruse niciodată. Mă rugam pentru schimbare, pentru vindecare, pentru ca acea perioadă grea să se încheie. Marian nu-i cunoștea, iar durerea mea îl afecta profund, dar el își dorea ca eu să fiu fericită și să pot ierta.

Nu am încetat niciodată să sper. M-am rugat neîncetat: „Doamne, te rog, fă Tu ceva ca să pot trece peste această durere.” Marian nu înțelegea pe deplin, dar a fost alături de mine în această călătorie. Și iată, cum rugăciunile au fost ascultate, și în final, totul s-a rezolvat.

Lunea trecută, după miezul nopții, am ajuns în satul de la țară. Marian și fratele lui au mers în livada de lângă casă, iar eu și verișoara mea, Mihaela, ne-am pus pe gătit. Chiar și atunci când am aflat că mama urma să vină la țară, tot nu mă așteptam ca tata să fie acolo. Știam că mama și fratele meu veneau, dar tata... nu aveam idee ce să aștept de la el.

Într-un moment, am auzit mașina la poartă. Mihaela mi-a spus, tremurând: „A venit maica-ta cu tata și Mihai.” La auzul acestui lucru, o durere imensă mi-a cuprins inima, iar stomacul a început să mă doară de parcă aș fi înghițit un pumn de pietre. Am îngălbenit toată și nu mai aveam cuvinte. Mă simțeam pierdută. Nu știam ce să fac, ce să spun. Am fugit în spatele casei, ca să mă adun. Mihaela m-a urmărit și m-a găsit acolo, îngrijorată, iar eu îi spuneam că mă simt rău și că vreau doar să stau liniștită până pleacă ei. Mă rugam în gând: „Doamne, fă ce crezi Tu că este mai bine.”

Dar, atunci, s-au apropiat mama și fratele meu de colțul casei, iar atunci, toată durerea s-a transformat într-o dorință copleșitoare de a o îmbrățișa pe mama. Cât de dor îmi era de ea, cât de mult mă durea distanța dintre noi! Mama s-a apropiat de mine și m-a sărutat, iar amândouă am început să plângem cu lacrimi fierbinți. Mihaela, văzându-ne, a început și ea să plângă, iar fratele meu, văzându-ne astfel, a plecat discret în livadă.

După îmbrățișarea noastră, mama mi-a spus că tata mă aștepta în bucătăria de vară. Îngăduitor, dar totuși cu un fior de teamă în suflet, am întrebat: „Vrea să vorbească cu mine?” „Da, a venit pentru asta,” mi-a răspuns mama.

Nu știu cum am ajuns în bucătăria de vară, dar am mers, cu pași tremurători, cu lacrimi în ochi, iar în fața lui tata am spus doar: „Îmi pare rău.” Nu aveam cuvintele necesare să explic întreaga durere din suflet, dar îmi părea rău că am ajuns în acel punct. Apoi, am spus, cu inima grea: „Te rog să mă ierți.” Ne-am îmbrățișat și tata, cu ochii în lacrimi, mi-a spus să nu mai plâng. Mi-a spus că îmi înțelege greșelile, dar nu a vrut să mă mai vădă tristă. Apoi, mi-a spus să-l aduc pe Marian, ca să-l cunoască.

După câteva momente de liniște și de reflectare, am mers să-l găsesc pe Marian și să-l aduc în fața tatălui meu. Când tata l-a întâlnit, am văzut un alt om. Un om mai vulnerabil, mai deschis. A fost un moment de schimbare, de reconciliere, și m-am simțit ușurată că, în sfârșit, totul se așeza pe făgașul corect.

A fost o săptămână plină de binecuvântări. Dumnezeu îmi ascultase rugăciunile, iar toate fricile și greutățile pe care le aveam s-au risipit în fața iubirii și iertării divine. Tata m-a sfătuit, iar mama a fost mai iubitoare decât o știam. În următoarele zile, ne-am bucurat de fiecare clipă împreună, și am realizat cât de mult a însemnat pentru mine să fiu alături de familia mea. Mai presus de orice, am simțit în fiecare pas că Dumnezeu a lucrat în viețile noastre, că El ne-a ținut împreună, chiar și atunci când părea imposibil.

Rugăciunile mele s-au împlinit, iar familia mea a început să se vindece. Apoi, o altă surpriză: sora mea mai mică m-a sunat, plângând aproape de dorul meu. Începuse să se schimbe și ea. Dumnezeu acționase din nou.

Într-o clipă de adâncă recunoștință, am înțeles cât de mare este dragostea Lui. El își ascultă copiii, iar răspunsurile vin atunci când nu le mai aștepți. În fața Lui, nu există imposibil. Iar eu, acum mai mult ca niciodată, știu că viața mea este în mâinile Lui. Și în mâinile Lui, totul este posibil.

Mihai(fratele meu, Mihaela(vara mea( Eu si logodnicul meu Marian, la tara papam pepene:))

Marian cu unul din bunici pe camp
Silviu si bunicu
Mihai si Mihaela
Eu
Mama si tata papau pepene
Eu cu Mihai la padure
Acasa la Vaslui, Slviu, Mama si Miha
Mama
Silviu, Mama si tata
Matusa ...mama lu Miha
Fratele lu Miha(varu) si tatal (unchiu)ei cu Marian

Silviu la targ la tara
Noi doi la padure
Cu bacu...
Cu bacu
La piata ... Varu cu Silviu si matusa la taraba
Matusa(care este sora geamana cu mama)

Tata ...it's oki!



O melodie superba!