Meritam mai mult...dar...nu ne meritam pe noi

E o caldura de nu-ti mai vine sa faci nimic, poate de asta nici chef de scris nu mai am... Totusi, zilele astea mi-am dat din nou seama ca noi, romanii, ne cam meritam viata pe care o avem in Romania.
E adevarat, mai sunt si exceptii, dar daca privim imaginea de ansamblu, sunt putine si aproape ca nu conteaza.

La posta, la banci, la spital sau la magazin, gasesti oameni care lucreaza fara chef, de parca abia asteapta sa te ia la rost ca i-ai deranjat. Parca ar fi vina noastra ca ei sunt acolo...

Pe sosele, multi soferi – mai ales cei de TIR – au ochii mai mult in telefon decat la drum.
Politistii isi aleg punctele de control in cele mai proaste locuri, in curbe sau in zone periculoase, ca sa aiba motive de amenzi... doar trebuie si ei sa traiasca, nu?

Omul de rand prefera sa piarda vremea sau sa traga cate ceva pe sfoara – fie ca e la munca, fie altfel.
Tinerii sunt tot mai prinsi in cercuri de distractii ieftine – sex, cluburi, bautura, droguri si o nesimtire ridicata la rang de moda.

Pe plajele “pentru oameni seriosi” vezi tot mai multa goliciune, ca si cum decenta ar fi demodata.
Multi incep sa creada ca sinuciderea e o scapare, fara sa inteleaga ca dincolo e infinit mai rau...

Bisericile sunt pline de oameni care cer: bani, sanatate, prosperitate – dar aproape nimeni nu cere ajutor pentru schimbare, iertare sau dragoste fata de Dumnezeu. Pentru majoritatea, Dumnezeu e dator sa ii iubeasca si sa ii ierte, pentru ca lor “le e greu” sa faca acelasi lucru.

Familiile nu mai au principii, relatiile sunt doar niste concubinaje fara radacini.
Unii mor de foame, dar de tigari si bere nu se ating – pentru alea mereu se gasesc bani.

Si totusi, Dumnezeu asteapta... Asteapta oamenii acestia pierduti in ipocrizie, le trimite semne, ii cheama sa se trezeasca – dar ei adorm si mai adanc.

Isus ne iubeste. Noi Il iubim? Meritam oare promisiunile pe care ni le-a facut Dumnezeu?