România în stradă – între dans și revolta adevărată

Aseară am urmărit protestele de la București… și am rămas mască.
Românii ies în stradă, dar parcă nu știu de ce.

Guvernul taie din buzunarul lor și ei cântă, dansează, fac glume, transformă protestul într-un spectacol.
Unde e revolta adevărată? Unde sunt vocile celor care chiar simt tăierea din pensii și salarii?

Singurii care mi-au dat impresia că înțeleg de ce sunt acolo au fost pensionarii.
Oameni care au muncit o viață întreagă și acum, când ar trebui să se odihnească, li se taie drepturile cu nonșalanță.
Un pensionar spunea aseară ceva care m-a frapat:
„Domnule, luați-ne și nouă din pensii, dar nu pe cei care au minimul de subzistență, cei cu pensii între 400 și 600 de lei. Dacă e criză, putem ajuta și noi, dar lăsați-ne să trăim!”.

Este o lecție de responsabilitate și solidaritate.

În schimb, restul?
Restul ies în stradă să facă show, să râdă, să-și etaleze nemulțumirea… fără argumente, fără idei, fără luptă adevărată.
Un protest care seamănă mai degrabă cu o petrecere decât cu o revendicare serioasă.

De ce? Pentru că, în fond, mulți dintre noi nu vrem să muncim pentru schimbare.
Ne place să stăm pe margine și să așteptăm ca alții să facă ceva pentru noi.
Ne plângem de conducere, dar când vine vorba de implicare — refuzăm.

România are oameni deștepți, talentați, capabili, dar când vine vorba să-și unească forțele și să-și susțină drepturile, toți devin incapabili să iasă din confortul lor.
E mai ușor să stai și să faci mișto de protest, să râzi și să te faci că te implici, decât să lupți cu adevărat.

Și atunci, cu o asemenea atitudine, ce schimbare să așteptăm?

Da, e greu să fii responsabil într-o țară în care „merge și așa” a devenit regulă.
Da, e frustrant când vezi că cei care ar trebui să conducă au uitat de oameni.
Dar adevărata luptă începe cu noi înșine.
Cu felul în care ne raportăm la viață, la muncă, la comunitate.

Să nu ne mai ascundem după degete și să înțelegem un lucru simplu:
Avem conducerea pe care o merităm.

Dacă vrem altceva, trebuie să fim altfel.
Să nu ne mai mulțumim cu glume și dansuri pe stradă, ci cu acțiuni concrete, cu curaj și responsabilitate.

Până atunci, rămânem spectatorii unui teatru trist în care ne prefacem că protestăm și ne complacem în „nimicuri”.

Pentru pensionarii care chiar au nevoie, pentru tinerii care vor un viitor și pentru fiecare român care își dorește o țară mai bună — adevărata revoluție începe cu fiecare dintre noi.

Fără măști. Fără râsete de circumstanță.
Cu adevărat.