Fericirea!

Ce este fericirea?

De multe ori m-am întrebat: ce este fericirea?
De aici se naște tot lanțul firesc al întrebărilor: ce înseamnă fericirea? Ce înseamnă să o deții? Cât timp o poți avea? Cine ți-o oferă? Este ea un sentiment sau o stare a ființei? Și, mai ales, de ce simțim nevoia să o avem?

Fie că recunoaștem sau nu, toți vrem să fim fericiți — chiar și atunci când ne ascundem în spatele scepticismului, al nihilismului sau al durerii. Chiar și când ne îndoim de existența fericirii, o căutăm, conștient sau nu.

Unii văd fericirea ca pe o împlinire totală — sănătate, iubire, avere, succes.
Alții o regăsesc în clipe, în priviri, în locuri.
Solon, unul dintre cei șapte înțelepți ai Greciei antice, spunea că nimeni nu este fericit cât timp trăiește, pentru că oricând se pot abate nenorociri asupra lui; doar la sfârșitul vieții poți ști dacă ai fost cu adevărat fericit.
Kant o numea un ideal al rațiunii, imposibil de atins deplin, tocmai pentru că suntem diferiți.
Platon credea că adevărata fericire vine atunci când sufletul rațional, partea cea mai înaltă a omului, își găsește pacea.

Fiecare o înțelege în felul său.
Dar poate că tocmai de aceea fericirea absolută nu există în viața omului. Totul e schimbător. Problemele cântăresc adesea mai mult decât zâmbetele, și, totuși, fără ele, am înțelege noi ce este bucuria?

Poate că greutățile nu sunt opusul fericirii, ci o parte din ea.
Fericirea ar putea fi libertatea de a trăi deplin.
Să fii liber în propria ta fericire — iată ceva sublim.
Dacă azi plâng, nu înseamnă că nu sunt fericită.
Înseamnă doar că am libertatea de a schimba starea, de a alege cum să fiu.
Fericirea mea nu e lipsa durerii, ci echilibrul dintre lacrimă și zâmbet.
Așa cum o zi însorită după ploaie e mai frumoasă decât oricare alta, tot astfel și sufletul, după ce a cunoscut suferința, prinde culoare.

Zilele trecute am trăit o revelație.
Căutam muzică creștină — aveam nevoie de liniște, de o pauză pentru suflet. Am găsit o piesă cu un mesaj adânc și o imagine vie a fericirii. Priveam o sală plină de oameni care cântau. Pe chipurile lor se citea o lumină caldă — o fericire simplă, sinceră.
Mi-au dat lacrimile. Mă întrebam de ce mulți dintre noi rămân atât de închiși, de ce nu privesc spre acești oameni care trăiesc cu adevărat.
Cei mai mulți simt fiori când văd așa ceva, dar nu caută de ce. Nu caută sursa acelei stări.

Și m-am gândit la mine.
De multe ori, în afara muncii mele la radio, nu mai căutam nimic. Trăiam mecanic, plină de zgomot, dar goală pe dinăuntru. Nu vedeam gunoaiele care îmi acopereau sufletul, nici groapa de tăcere din mine.

Dar atunci... am simțit ceva.
Am ieșit afară și o briză m-a lovit — o briză de viață.
Am început să fredonez versurile piesei și am simțit că aparțin acelui moment, acelui adevăr.
A fost minunat.
Cred că doar pentru că știu acum calea spre acea stare: știu că ea vine de la Dumnezeu. Fericirea nu e o întâmplare, e o relație. E relația mea personală cu El.

Aștept cu nerăbdare să încep proiectul nostru de familie — un radio altfel.
Un loc în care oamenii să simtă că viața are sens, că pot fi fericiți, informați, sprijiniți, încurajați.
Un radio al luminii.
Un radio al fericirii care vine din credință, din echilibru și din dragoste.