Casa de langa natura!

m-am trezit cu un miros de cafea destul de puternic pentru inocentele mele simtiri ale diminetii.

Desi era frig, am fugit spre fereastra pentru a o deschide larg, simteam nevoia de aer.

M-a napustit un nor de frunze galbui colorate si un miros de rece ce mi-a taiat rasuflarea. M-au trecut fiorii unei trairi crude si placute, era natura tomnatica si melancolica.Teii inalti, umbrela ferestrei mele aveu cea mai placuta culoare si ma invitau sa savurez din gustul lor, aerul din vant.

Priveam zgribulita la miracol, la ideal, la simplitate, la splendoare, la viata. Imi simteam pasii plecand de sub mine prin aleea parcului de vizavi. Un uragan tomnatic lasase mii de frunze colorate caramiziu jos, printre sute de copaci. Simteam roua cum dadea viata la moartea frunzelor. Teii inalti pana in ceruri si lati de necuprins imi intepau unde de caldura. Ma simteam regina naturii,a acelei alei cu tei, a sunetului anotimpului, a veveritelor ce fugeau prin patura frunzelor de la poalele batranilor tei. Era miracol format din rece, racoros, umed, caldut si foarte colorat de duritate, inaltime si amploare. Era o toamna perfecta, un ideal atat de aproape incat imi scufundam pasii prin frunze si ma rasfatam de trunchiurile masive inconjurate de curcubu.

Era vechea casa de langa Copoul din Iasi pe care o lasam in urma. Erau pasii tineretii mele prin aleile botanice ce ma conduceau spre acel loc al meu de meditatie. Era vechiul si minunatul Copou din Iasi. Era locul unde multi au visat si trait frumos. Era locul unde eu m-am simtit regina a ceea ce e cel mai frumos loc in lume, natura.