Gandurile zilei

Nu e bine sa uiti niciodata pe cei care tin la tine. De multe ori am intors spatele oamenilor care tineau la mine, fiecaruia cu un anumit motiv si in final asa era mai bine . Dar cei ce tin la mine au ramas acolo , asteptandu-ma si rugandu-se pentru mine. Am cunoscut mii de oameni din diferite domenii, orase si cu diferite culturi. Cel mai bine m-am simtit langa omul simplu dar cult. Am urat intodeuna mediocritatea, imaginea dependentei de lucrurile trecatoare si superioritatea.
Sunt putini cei care imi sunt si astazi prieteni. Dar stiu ca in umbra exista oameni carora as vrea sa le multumesc.
Traim niste zile pline de oameni care au nevoie de cuvinte, mii de cuvinte, oameni care nu stiu “sa citeasca”. Ma intreb daca e bine sa mai explici cuiva de ce?
Imi raspund ca e bine sa ierti si sa uiti.
Sunt momente in care te simti fara nimic, in acele momente ai vrea sa fii imun. Insa nu e bine, pentru ca legea umanitatii spune ca fiecare sa-si urmeze drumul .
Am ajuns sa cred ca singurul pret in viata este sa zambesti la incompetentele firii . E trist, dureros dar e singura cale.
Frumosul sta in imperfect la fel cum fericirea sta in tristete. Iar cea mai mare fericire este cea in care privesti in cea mai mare tristete a ta si te inunda zambetul bucuriei. Fericirea langa iubire este doar atunci cand sunt suflete curate si deschise pentru a primi ce cauta.
Cel mai mare defect al omului este ca greseste, greseste chiar si atunci cand este cel mai sigur pe el.
Greseste cand are si un adevar trecut insa acum prezent in fata sa.
Ieri nu e ca azi, poate e mai trist azi-ul decat ieri-ul insa ai speranta care poate muri in fata omului.
Mai devreme am vorbit la telefon cu bunicii, cei care m-au crescut. Ei nu stiau dar pe parcursul discutiei aveam lacrimi in ochi.
“Ce faci fata mea?”esti sanatoasa?? I-a spune tu lu' tataia tot asa cu manuta frumos sub cap dormi?”
Sunt oameni care nu uita si te iubesc neconditionat.
M-au intrebat de dureri si le-am spus ca sunt bine desi in mine minteam, Am facut asta pentru ca ascult sau nu de “bine”, pentru ca am indoieli, si pentru ca vreau sa fie bine.
Nu stiu cat de adevarate sunt clipele dar stiu cat dor momentele si nu stiu daca am sa trec peste “pereti”.
Nu stiu de ce am reactii care nu le aveam si care dor acum atat.Simt in mine revolutie.
Pasii au obosit, chiar daca mai devreme erau obositi au prins viata...acum vor sa cada jos.
Asta nu e rezultatul nimanui e rezultatul dorintelor mele care se confrunta cu lumea.
Cel mai bine ma cunosc eu si stiu ca totul pleaca de la mine.
Am invatat ca e posibil ca nimic de laga mine nu exista sunt doar ganduri, simturi impuse de normalitate INSA imi este incert de ce obosesc din nou atat de tare .
Sunt ganduri fara inteles pentru mine si inca astept un raspuns!
Un raspuns de la maine!