intr-o zi rece de octombrie ...

Pe alea de flori murdare de timp, pasesc alene spre un trup izgonit din lumea albastra si trimis indr-un decor de aur!

Cad frunzele si pasii mei se lovesc de odaia lor, cautand drumul cel mai usor spre necunoscutul ce ma priveste. Pe langa mine, se scurg ani, imagini aburite de rasuflari patimase care se sterg cu un burete la fiecare petala cazuta din cerul tomnatic.... e o zi de toamna ... iar sufletul imi zboara prin vanturile anilor pe care le-am strans...
Mai am cativa pasi ... trecerea ultimei adierei a racelii balnave din patul suferintei imi face sufletul un soare strans de nouri gata sa-si verse uraganele peste verdeata multimii ...
Dar frunzele galbene a copacilor pregatiti de un somn adanc imi tresalta sufletul si da drumul lacrimei ce se coboara incet pe fata pierduta intr-un lung sarut cu buzele tale.
Au trecut ani, poate clipe... sau cateva momente ... ziua tomnatica a lui octombrie a adus in dar o frunza ... e uscata de vant ... dar plina de viata luminii si calda de mainile care o poarta mai departe ...

E o zi rece cu soare... o zi de toamna a fost si ziua in care te-am cunoascut ... o zi frumoasa de octombrie in care s-a mai scris o poveste de memorat ...
La lumina blanda a lunii am pus cartea deschisa pe noptiera si cu buzele-mi reci am atins ingerul de langa mine ... a doua zi sub cerul auriu 2 tineri isi dau mainile risipind sub talpile lor frunzele toamnei ...