Unde este Dumnezeu?!

De ce îngăduie Dumnezeu foametea? De ce permite ca milioane de copii să moară de sete și malnutriți? Dacă poate opri toate acestea, dar nu vrea, atunci este rău-voitor. Dacă dorește să le oprească, dar nu poate, atunci nu este omnipotent. 

 Dar dacă Dumnezeul creștin există, atunci El este atât binevoitor, cât și omnipotent. 

Mai mult, o întrebare esențială rămâne: Cum justificăm faptul că întreaga omenire refuză să rezolve problema foametei, a lipsei apei potabile și a accesului la servicii medicale? Omenirea poate rezolva aceste probleme – în special pentru că o minoritate deține majoritatea resurselor. 

Chiar și cei mai săraci dintre noi, care abia ne permitem un laptop sau un grătar o dată la două luni, trăim o viață de lux comparativ cu cei pe care pretindem că-i compătimim. Dar ce îi cerem cu adevărat lui Dumnezeu? Când îl implorăm să oprească foametea, nu cumva vrem să-i cerem să schimbe comportamentul nostru egoist, să-l facă lipsit de consecințe? 

Imaginează-ți o scenă: un muribund deshidratat, pe care-l privim cu toții, iar în timp ce-l vedem cum moare, ne jucăm un joc cu pistoale cu apă. Când partida se termină, ne umplem iar rezervoarele cu apă potabilă, dar muribundul s-a dus. Și apoi ne adunăm în jurul lui și spunem: „Dumnezeu ori nu a vrut, ori nu a putut să-l salveze.” Și totuși, continuăm să risipim apa care putea să-l ajute. 

 Ce vrem de la Dumnezeu? Ne dorim cu adevărat să fim milostivi și să-i salvăm pe cei suferinzi? Dacă da, atunci de ce nu oferim, știind că putem, măcar apa din bidonașele pistoalelor noastre? Sau vrem doar să continuăm jocul egoist, fără să dăm un ban pentru copilul deshidratat? Dacă alegem conștient să-i lăsăm pe acești oameni să moară, atunci care este rostul să-l acuzăm pe Dumnezeu? 

Pe ce temei moral ne ridicăm împotriva Lui, când noi înșine rămânem nepăsători? Aceste întrebări se adresează nouă tuturor – mai ales mie. 

Libertatea pe care Dumnezeu ne-a dat-o este uneori dureroasă. Dacă alegem să nu ajutăm pe cineva care se zbate între viață și moarte, alegerea noastră are consecințe reale.

 Nu vor veni fulgere din cer să ne pedepsească. Dacă lovim pe cineva cu un topor, nu se va transforma în burete, iar consecințele vor fi grave. 

 Omenirea pare să vrea un Dumnezeu care să suspende libertatea noastră, să ne scape de responsabilitatea alegerilor rele. Dar o lume cu adevărat liberă nu are sens fără consecințele acestor alegeri – nici dacă suspendăm relele, nici dacă suspendăm bunele. 

 Oamenii mor, iar Dumnezeu știe asta mai bine decât noi. El știe că săracul Lazăr este așteptat la masa cu bunătăți. 

Întrebarea nu este despre Lazăr sau Dumnezeu. Întrebarea este despre noi. Putem face ceva și alegem să nu facem. 

Și când ne întrebăm „Unde a fost Dumnezeu?”, adevărata întrebare este: Unde am fost eu? Ce am făcut?